Lifestyle & Beauty

Despre hygge sau frumusețea lucrurilor mărunte

Lumina caldă a unei lumânări, o ceaşcă fierbinte de cafea, să te cuibăreşti sub o pătură şi să te uiţi la serialul preferat, să bei un pahar de vin roşu în timp ce priveşti pe geam o ploaie torențială de toamnă, o masă plină cu prăjituri delicioase în jurul căreia stau strânşi o mulţime de prieteni şi discuta chestii mărunte. Toate acestea sunt imagini care ne dau un sentiment de confort sufletesc şi bună-dispoziţie.

Pe scurt, toate acestea sunt parte din conceptul hygge – un cuvânt scurt, însă atât de complex, inscripţionat adânc în ADN-ul danezilor (Da! Danemarca este recunoscută ca fiind țara cu cei mai fericiţi locuitori din lume). Conceptul hygge presupune  să găseşti fericirea în lucrurile simple.

Ce este însă trist? Faptul că majoritatea dintre noi avem tendinţa să ne trezim în fiecare dimineaţă şi să ne comportăm ca nişte roboţei. Suntem obişnuiţi să ne lăsăm acaparaţi de grijile cotidiene şi uităm să ne bucurăm de viaţă. Oh, şi avem atâtea motive să fim fericiţi!

De când am aflat de conceptul hygge mi-am dat seama cât de important este să te bucuri din plin de fiecare clipă şi să profiţi în cel mai frumos mod de ea.

Hygge înseamnă modestie. Înseamnă să alegi rusticul în locul noului, simplul în locul luxului şi ambianţa în locul agitaţiei.

E hygge să te îmbraci în pijamaua preferată şi să te uiţi la Home alone în ajunul Crăciunului, în braţele persoanei iubite, să stai la fereastră şi să priveşti cum ninge, în timp ce sorbi tacticos dintr-o cană cu ceai de portocale şi scorţişoară – curcubeu pe cerul gurii, să priveşti focul de tabără, alături de familie, în timp ce pe foc se coc încet nişte pâinici răsucite.

Concluzia: simplitatea este reţeta unei vieţi împlinite.

Ce inseamna hygge pentru mine?

Cel mai comod colțișor din casă

Momente de poveste petrecute alături de persoana iubită

O carte bună într-o sâmbătă dimineață

O îmbrățișare caldă

Un foc de tabără și cea mai delicioasă gustare

Cafea fierbinte cu bezele…Yummy

O porție zdravănă de tiramisu

O ploaie liniștită de toamnă

O ninsoare de poveste

Cam asta ar trebui să inseamne fericirea pentru oricine. Încearcă să te simţi bine la tine acasă, să faci lucruri liniştitoare şi desigur, să petreci cât mai mult timp în natură.
Recomand cu căldură Mica enciclopedie Hygge. Reţeta daneză a fericirii, scrisă de Meik Wiking, carte care îţi transmite instant o stare de bine prin cuvintele şi ideile minunate, însă şi prin aspectul deosebit. Este ideală pentru oricine doreşte să afle cum să profite din plin de momentele frumoase de zi cu zi.
La cât mai multe momente hyggelige!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *